Tăticii grijulii: o serie foarte emoționantă cu fotografii ale tăticilor aflați în concediu de paternitate.

Este dificil de supraevaluat relația strânsă dintre mamă și copil. Iar relațiile dintre tătici și copii merită să fie discutate ca subiect separat. Se pare că tăticii din Suedia sunt obligați să preia 60 dintre cele 480 de zile de concediu de îngrijire a copilului. Altfel aceste zile nu vor fi plătite. Însă unii tătici reușesc să petreacă cu copilul său aproape jumătate din acest concediu.

Când a devenit pentru prima dată tată, fotograful suedez Johan Bävman a înțeles că în țara sa există condiții nemaipomenit de prielnice pentru educarea armonioasă a copiilor. Acolo părinții trec în mod egal prin toate tristețile și bucuriile împreună cu copiii lor.

Bävman a creat o serie minunată și emoționantă cu fotografii ale bărbaților, care și-au luat concediu de paternitate, bucurându-se astfel de timpul petrecut alături de copiii lor!

Am început acest proiect, când stăteam acasă cu fiul meu. Eram curios să aflu ce i-a determinat pe bărbați să accepte un asemenea concediu și ce au reușit ei să învețe din această experiență” — povestea Bävman.

Iată părerea unuia dintre participanții la proiectul foto: „Am început să-mi îndeplinesc obligațiile cu mai multă siguranță. Acum îmi înțeleg mai bine soția. Am realizat că pentru copii este foarte importantă relația cu ambii părinți.

Această colecție minunată de fotografii mi-a adus doar cele mai pozitive emoții. Sunt trei lucruri, pe care le-aș privi o veșnicie: cum arde focul, cum curge apa și cum tăticii au grijă de copilașii lor. Distribuie aceste poze drăguțe prietenilor tăi.

.

Autor text: Perfect Media

Sursa: Johan Bävman

Add Comment