Articole Populare

Stătea singuratic pe marginea drumului, unde a fost părăsit de stăpânul său. Însă, deodată, a fost observat de o femeie…

Recent, Brooke (o angajată a unui adăpost pentru animale din SUA) și prietena sa au salvat un câine lăsat de stăpânul său chiar în mijlocul drumului. Animalul devotat nu vroia nicicum să părăsească locul respectiv, așteptându-și stăpânul, care, bineînțeles, așa și n-a mai apărut. Nu exista niciun dubiu — patrupedul a fost lăsat intenționat pe marginea drumului.

Câinelui i s-a dat numele Banjo. Angajații adăpostului sunt siguri că în curând el va avea un nou stăpân și prieten. Iar între timp Brooke a scris pe Facebook o scrisoare decisivă fostului stăpân, în care a pus punctul pe „i”. Este un adevărat strigăt sufletesc!

Fostule și nesimțitule stăpân al acestui câine.

Astăzi am primit două e-mail-uri de la oamenii, care l-au văzut pe câinele părăsit de dumneavoastră între bulevardele Nr. 15 și Excelsior. El stătea acolo cel puțin de sâmbătă dimineața. Am citit aceste scrisori abia la ora 15:00, deoarece am fost foarte ocupați. Apoi am urcat în mașină, am pornit motorul și am plecat să vedem dacă putem să-l ajutăm cu ceva. Bineînțeles că patrupedul era tot acolo.

Vă aștepta.

El n-a părăsit locul, unde l-ați lăsat. Este un câine minunat, care a hotărât să rămână în locul, în care l-a văzut pentru ultima dată pe cel mai drag om de pe lume. Credea că vă veți întoarce. Se uita după fiecare mașină apărută pe șosea, sperând că la volan sunteți dumneavoastră. Câinele dumneavoastră era înghețat, înfometat și foarte speriat, pentru că dumneavoastră, dragă domnule, sunteți un nemernic fără inimă.

Vă aștepta.

Era atât de flămând, încât a început să roadă bețe. Niște oameni buni nu l-au lăsat să moară de foame. El știa că trebuie să aștepte până vă veți întoarce.

Vă aștepta.

Este un câine bun, iar dumneavoastră sunteți un prieten rău. Ați renunțat la cel care și-ar fi dat viața pentru dumneavoastră, la cel căruia nu-i păsa cât de mult vă rețineți la serviciu, la cel care era nespus de fericit, când treceați peste pragul casei, după ce verificați cutia poștală. Ați renunțat la cel care v-ar fi șters lacrimile de pe obraz cu limba și v-ar fi mâncat resturile din farfurie.

El nu vă va mai aștepta.

După ce oamenii l-au observat pe cățelul ghemuit lângă șosea, acolo unde l-ați părăsit dumneavoastră, noi am venit după el. Afară era întuneric și auzeam coioții urlând undeva în depărtare. Am stat acolo câteva ore, vorbind cu animalul, cântându-i și propunându-i să mănânce. Abia peste câteva ore, el a gustat mâncarea. S-a apropiat de noi și ne-a permis să-l mângâiem pe cap și după ureche, apoi și pe burtică. El ne-a lăsat ascultător să-i punem lesa și nici n-a încercat să fugă.

Însă când a venit momentul să mergem la mașină, câinele a încercat să evadeze. El vă aștepta. L-am dus în brațe până la automobil; pe imensul, gingașul, speriatul și devotatul dumneavoastră cățel. El a urlat tot drumul spre adăpost. Știți, acesta a fost cel mai înduioșător schelălăit, pe care l-am auzit vreodată! El vroia să se întoarcă la locul, unde l-ați lăsat. Când am vrut să-l mângâi, el și-a ascuns botul în genunchii mei și a urlat până am ajuns la porțile adăpostului.

Nu sunteți demn de acest uimitor cățel. Nu sunteți demn de niciun fel de animal. Câinele meu va uita de dumneavoastră. El va găsi o casă bună și va primi în sfârșit dragostea, pe care o merită. El va afla ce este o adevărată casă. Nu mă interesează cine sunteți și ce motive ați avut ca să renunțați la acest cățel drăguț. În orice caz, sunteți un adevărat nemernic.

Cu respect, Brooke.”

Probabil, Brooke a fost foarte dură în unele momente din scrisoare. Aparent, în timp ce scria mesajul, ea nu gândea cu capul, ci cu inima. Sperăm că în curând cățelușul va găsi un nou și demn stăpân!

Distribuie acest articol prietenilor tăi!

.

Autor text: Perfect Media

Sursa: Facebook