Reclama aceasta poate fi privită la infinit! Nu există o reclamă mai haioasă!

Reclama ne-a invadat viața în totalitate. Indiferent că suntem acasă, pe stradă, la serviciu sau în transport public, reclama ne bombardează din toate părțile. Nici în mediul virtual ea nu este mai puțină, poate chiar din contra…

Din fericire, majoritatea oamenilor deja au o imunitate față de reclame. Ei pur și simplu nu o mai observă! Deși, trebuie să recunoaștem, uneori reclama este foarte utilă și aflăm cu ajutorul ei despre un produs care ne ușurează mult viața și își merită toți banii.

De cele mai multe ori, reclamele proaste sunt create de companiile sărace. Însă marile corporații ale lumii nu își pot permite să facă o reclamă proastă. În acest video vei putea vedea (chiar savura!) o reclamă de zile mari, creată de compania producătoare de automobile Volkswagen. Ea nu încearcă nicidecum să te impresioneze cu avantajele și calitățile noul model, așa cum fac alte companii. Compania Volkswagen, din contra, încearcă să-l facă pe potențialul cumpărător să râdă. Și nu pur și simplu să râdă, ci să râdă până nu îi crapă burta! Privește această reclamă cu cai și încearcă să nu râzi și tu ca un stricat!

Dacă ți-a plăcut această reclamă haioasă, atunci neapărat arat-o prietenilor tăi de pe Facebook!

 

Autor text: Perfect Media

Sursa: Nabhan On Cars

Add Comment