Articole Populare

Partea ascunsă a lucrurilor mărețe: Iată prin ce au trecut cosmonauții, care pentru prima dată au ieșit în spațiu!

Jumătate de secol în urmă, în anul 1965, a avut loc prima ieșire în spațiu a unui om. Acesta a fost cosmonautul sovietic Alexei Leonov. Despre evenimentul grandios a trâmbițat puternic toată mass-media comunistă. Însă puțin sunt cei care știu prin ce a trebuit să treacă cosmonautul și cât de mult efort a trebuit să depună pentru a realiza acest lucru. Și asta pentru că în timpul zborului au avut loc 7 accidente, 3 dintre care au fost aproape fatale pentru cosmonautul-erou.

Uniunea Sovietică la acel moment se întrecea în realizări cosmice cu SUA. Fiecare țară dorea ca anume cosmonauții săi să fie primii cei care vor ieși în spațiu.

Înainte de zbor cosmonauții au fost antrenați. O copie a aparatului cosmic a fost pusă într-un avion care se mișca sinusoid, creând astfel la bord pentru un timp oarecare condiția de imponderabilitate.

Într-un final, după ce antrenamentele au luat sfârșit, s-a dat startul rachetei Voshod-2 și aceasta împreună cu doi cosmonauți Alexei Leonov și Pavel Belyaev a ajuns pe orbită. Alexei Leonov printr-un orificiu special a ieșit din navă în spațiu. URSS a învins! Însă după asta au început dificultățile.

După ce a ieșit în spațiu, scafandrul cosmonautului s-a umflat atât de mult încât acesta deja nu mai putea intra înapoi în navă. Pentru a putea încăpea Alexei Leonov a trebuit să reducă presiunea în scafandru până la 0.27 atmosfere. Este o adevărată minune că la o asemenea presiune cosmonautul nu a leșinat.

Înapoi în navă bietul cosmonaut a trebuit să intre cu capul înainte, deși după instrucțiuni el trebuia să intre cu picioarele. Altfel era imposibil. În afară de asta, Alexei Leonov a trebuit să deschidă scafandrul înainte ca în navă să există suficient aer pentru respirație: scafandrul lui s-a umplut de transpirație, astfel încât putea să se înece în transpirația sa…

Apoi a avut un alt accident. Cosmonautul încă nu-și revenise bine după primul accident, când deodată alarma l-a anunțat că în navă există o crăpătură prin care ieșea aerul. Problema a fost lichidată abia peste 7 ore. După aceasta auto-pilotul navei a ieșit din funcțiune, ceea ce i-a determinat pe cosmonauți să piloteze nava manual, un lucru extrem de greu de efectuat.

Instrumentele care ajutau piloții să aterizeze la fel s-au defectat, de aceea cosmonauții au trebuit să se orienteze după stele. Datorită măiestrei și sângelui rece de care au dat dovadă, nava a aterizat la doar 165 km distanță de locul programat.
Nava a aterizat în taiga. Cosmonauții au ieșit din aparatul de zbor și au făcut focul în pădure, așteptând să fie salvați. Ei au stat în pădure timp de 3 zile, până salvatorii au ajuns la ei. În acest timp mass-media sovietică afirma că cei doi cosmonauți au aterizat cu bine în locul programat iar în prezent se odihnesc la hotel…

Pentru eroismul lor Leonov și Belyaev au fost decorați cu distincții de stat, însă puțini ar fi fost cei care de dragul unei simple distincții și-ar fi pus viața în joc…

 

Autor text: Perfect Media