Articole Populare

Nu, aceasta nu este o iluzie optică… Suntem siguri că nu ai mai văzut așa ceva până acum!

Inițial ai putea să crezi că în acest loc se intersectează două râuri. Însă realitatea este complet diferită… Aici este implicată gândirea omenească. Acesta este renumitul pod din Magdeburg. El este foarte neobișnuit, deoarece este un pod de apă. Da-da, ai auzit bine.

În locul mașinilor, pe acest pod construit peste râul Elba călătoresc bărcile de agrement, iahturile și barjele. Această construcție unește Canalele Elba-Havel și Mittelland. Podul Magdeburg are o lungime de 918 metri (228 de metri peste apă și alți 690 de metri peste uscat).

Trebuie să menționăm că conceptul acestui pod a apărut încă în 1919, dar construcția lui a început abia în 1930. Cel de-al doilea război mondial a oprit acest proces, care a fost continuat abia în 1998. Podul a fost terminat practic în 5 ani și a costat nici mai mult, nici mai puțin de 130 de milioane de euro.

Până la construcția podului Magdeburg, pentru a trece dintr-un canal în altul, vasele făceau un ocol de 12 kilometri. Pe lângă aceasta, navele erau coborâte pe râu cu ajutorul liftului pentru bărci și doar apoi ajungeau pe canal. Pe râu puteau trece doar vasele a căror înălțime nu depășea 1.5 metri. Pentru ca navele să nu se scufunde, o parte din încărcătura lor trebuia mutată pe o barjă. Ea însoțea caravana de corăbii până la canalul Elba-Havel, unde încărcătura era mutată la locul său inițial. Podul Magdeburg a devenit cea mai bună soluție a acestei probleme.

Nu-ți va veni să crezi, dar în prezent podul este dotat cu benzi pentru pietoni și cicliști, care pot urmări îndeaproape mișcarea corăbiilor.

Cred că și prietenii tăi ar dori să afle despre această capodoperă a ingineriei. Distribui-le și lor acest articol!

.

Autor text: Perfect Media