Articole Populare

Iată de ce copiii japonezi niciodată nu sunt mofturoși!

Japonia este una dintre cele mai uimitoare țări. Toată lumea cunoaște că japonezii sunt sârguincioși, perseverenți, disciplinați și foarte grijulii cu natura. Vă propunem să observați încă o trăsătură a acestei națiuni, care ar trebui însușită de părinții din orice țară.

Cum își educă japonezii copiii?

Oamenii, care vizitează Țara Soarelui Răsare, sunt uimiți de relațiile deosebite dintre diferite generații de japonezi. Copiii sunt ascultători și drăguți, adulții — adecvați, bunicii — iubitori, însă fără „tonul dezmierdător” obișnuit…

Motivul acestei unanimități este o tradiție deosebită de educare a copiilor, rădăcinile căreia se pierd în trecutul îndepărtat.

Cu multe secole în urmă mamele japoneze combinau serviciul cu educația copilului. Pe atunci nu existau grădinițe sau bunici casnici, care ar fi putut să stea cu copiii până la sfârșitul zilei de muncă. De aceea, micuțul se afla mereu acolo unde era și mama lui. Chiar dacă mergea la câmp, femeia își ținea bebelușul legat de ea cu o pânză și tot timpul comunica cu el, povestindu-i ce face și de ce. Nu era uimitor că copilul începea să vorbească înainte de a învăța să meargă.

Ce avantaje are această metodă?

Micuțul se simte implicat în toate activitățile din viață (muncă, odihnă, plimbări). El se dezvoltă și cunoaște lumea cu mai multă ușurință.

Nu este uimitor că japonezele preferă să-și educe copiii conform acestei tradiții. Unde nu s-ar duce mama, orice ocupație ar avea, micuțul este mereu alături de ea — în brațe, la spate sau ținându-o de mâini.

De obicei, mamele japoneze stau acasă până când copilul împlinește 3 ani. Cu toate că în țara lor există creșe, se consideră rușinos să-ți dai copilul acolo, ca și să-i rogi pe bunici să stea cu ei. După ce ajunge la vârsta de 3 ani, copilul este dat la grădiniță.

Și acasă, și la grădiniță, copilul este învățat să fie atent la emoții — nu doar la ale sale, ci și la cele ale altor oameni, animale și chiar obiecte neînsuflețite. De exemplu, dacă micuțul trântește mașinuța de podea și o strică, mama nu-i va lua jucăria, dar îi va spune neapărat că el îi provoacă mașinuței durere.

Nu trebuie să credeți că educația copilului este lăsată doar în seama femeii. Și tații sunt dornici să aibă grijă de copii.

Regulile educației japoneze

După cum s-a mai menționat, în Japonia copiii primesc multă atenție părintească — îmbrățișări, discuții, plimbări etc. Pe lângă acestea, mamele și tații niciodată:

  • nu ridică tonul;
  • nu le fac observații;
  • nu aplică pedepse fizice.

Japonezii își învață copiii:

  • să se comporte politicos;
  • să fie atenți cu ceilalți;
  • să nu deranjeze pe nimeni prin comportamentul lor.

Ce fac japonezii, când copiii se comportă urât?

Evident, părinții sunt interesați ce ar trebui ei să facă ca copiii să nu mai fie obraznici? Japonezii nu strigă, nu-i pedepsesc. Deci cum îi motivează pe copii să fie cuminți? Răspunsul este simplu — ei își arată nemulțumirea prin intonație și priviri.

Copiii japonezi recunosc negreșit, când părinții lor sunt supărați din cauza comportamentului lor. Ei simt vinovăție, regret și încearcă să-și îndrepte greșeala.

După cum vedeți, copiii din Japonia sunt înconjurați de dragostea și grija părinților lor și încă de la naștere învață principiile vieții sociale. Desigur, acest sistem de educație este foarte neobișnuit pentru locuitorii altor țări. Însă experiența seculară arată că el este foarte eficient și contribuie la formarea unor cetățeni educați, care respectă legea și cu care este plăcut să comunici.

.

Autor text: Perfect Media