Articole Populare

El pur și simplu a vrut să filmeze trenul care trecea în apropiere. Dar la asta el nu s-a așteptat!

Omenirea s-a învățat să-și supună planeta. În prezent noi deținem o serie întreagă de procedee și tehnologii prin care putem schimba globul pământesc. Desigur, există încă multe lucruri pe care nu le putem controla, așa cum ar fi furtunile devastatoare sau cutremurele, însă pe zi ce trece aceste fenomene incontrolabile devin din ce în ce mai puține și pas cu pas cedează în fața inteligenței umane.

Noi am învățat să facem tunele sub apă și sub pământ, ne-am învățat să influențăm clima, ne-am supus apele râurilor și mărilor. Natura niciodată nu a simțit o ofensivă de acest fel din partea nimănui în lunga sa istorie!

În acest video vei putea vedea o confruntare clasică dintre om și natură. Filmulețul a fost făcut iarna în Canada. În urma unei ninsori abundente calea ferată a fost acoperită de un strat gros de zăpadă. În cazul trenurilor de pasageri acest fapt ar fi constituit un pericol major, însă nu și pentru un tren marfar! Acesta a spulberat omătul asemenea unui fir de praf! Filmulețul s-a primit foarte spectaculos. Într-adevăr, astfel de momente au fost înregistrate pe camera de filmat foarte rar!

Dacă ți-a plăcut acest video uimitor, neapărat distribuie-l pe Facebook prietenilor tăi!

 

Autor text: Perfect Media

Sursa: containerman2